Luna mai in 21 zile: pomenirea Sfintilor, slavitilor, de Dumnezeu incoronatilor si intocmai cu Apostolii, marilor imparati Constantin (+337) si Elena (+327)


Marele între împăraţi, fericitul şi pururea pomenitul Constantin, a fost fiul lui Constantin Clor şi al cinstitei Elena. Şi era pe vremea când crudul împărat Diocleţian îşi luase însoţitori, la cârmuirea întinsei împăraţii a românilor, aşa încât, partea de răsărit a împărăţiei, o cârmuia însuşi împăratul Diocleţian, având, la rândul lui, ca ajutor, pe ginerele său Galeriu, iar capitala, era poarta Asiei, Nicomidia. Partea de apus avea ca împărat pe Maximian Hercule, însoţit de fiul său, Maxentiu, iar, ca ajutor, pe Constantin Clor, tatăl Sfântului Constantin şi soţul Sfintei Elena, capitala fiind la Roma. Şi avea Constantin, sub stăpânirea sa, întinse ţinuturi: Galia, Spania şi Britania. Dar, pe când, în toate părţile împărăţiei, creştinii îndurau cele mai crunte prigoniri, în ţinuturile sale, Constantin, nu numai că a oprit orice prigoană împotriva lor, ci, socotindu-i cei mai cinstiţi dintre cetăţeni, îi folosea pe creştini la cârmuirea treburilor împăraţiei.

    Deci, murind bunul Constantin, în locul lui a venit fiul sau, marele Constantin, precum la Roma, în locul lui Hercule, a venit fiul său, Maxentiu. Şi s-a întâmplat ca Maxentiu, să pornească război contra lui Constantin. Şi istoriseşte episcopul Eusebiu, care a fost duhovnicul lui Constantin, că, plecând în întâmpinarea duşmanului său, împăratul Constantin se ruga, cerând ajutor de la Dumnezeu, înainte de a începe lupta, ştiind că oastea lui este mai slabă, decât oastea lui Maxentiu. Ca răspuns la rugăciunea lui, Constantin a văzut ziua, în amiaza mare, strălucind pe cer, o cruce luminoasă, pe care scria, cu slove alcătuite din stele: "Prin acest semn vei învinge". Iar, în noaptea ce a urmat, tot el a vazut, în vis, pe Însuşi Domnul Iisus Hristos, apropiindu-se de el şi îndemnându-l să-şi facă steag ostăşesc cu semnul Sfintei Cruci pe el. Deci, chipul cinstitei Cruci, punându-l pe arme, a mers la Roma şi a biruit pe pierzătorul Maxentiu, care, căzând în râul Tibru, s-a înecat, la podul Milvius, în anul 312; şi aşa, Constantin a eliberat pe cetăţenii Romei, de tirania lui Maxentiu.

    Încredinţat că, prin biruinţa lui a fost ajutat de Dumnezeul creştinilor, fericitul Constantin, a dat în anul 313, ca împărat al Romei, o hotărâre, prin care a oprit prigonirea creştinilor şi a dat libertate credinţei în împărăţia romanilor. Actul acesta mare se numeşte "Decretul din Milan".

    Mai târziu, fericitul Constantin şi-a mutat capitala împărăţiei, de la Roma, la Bizant. Deci, a zidit din nou această cetate şi, împodobind-o cu tot felul de palate, ca pe o adevarată nouă Romă creştină numită, apoi, Constantinopol, după numele său. Această cetate, a fost adusă, de Împaratu Constantin, lui Hristos, ca o roadă a credinţei sale (330).

    Ca împărat al creştinilor, Constantin a arătat multă râvnă şi pentru unitatea credinţei creştine. Şi aceasta s-a văzut pe vremea, ereziei lui Arie, cea mai mare rătăcire din viaţa Bisericii lui Hristos. Arie învăţa că Hristos n-a fost Dumnezeu adevărat, îmbrăcat în fire de om şi coborât în lume, cum socoteşte dreapta credinţă, Hristos, pentru el, era numai o creatură trimisă să izbăvească omenirea. Şi era mare tulburare în Biserică. Deci, înţelegând că numai prin unitatea credinţei, Biserica era un mare sprijin pentru unitatea împărăţiei, marele Constantin a hotărât ţinerea Sinodului de la Niceea, la care el însuşi a fost de faţă. Aici, episcopii din toată lumea creştină au osândit rătăcirea lui Arie şi au mărturisit dreapta credinţă, alcătuind cea mai mare parte din Crez, pe care, de atunci, îl rostim şi noi, la orice Sfântă Liturghie.

    Şi a fost ajutat Sfântul Constantin şi de evlavia şi râvna mamei sale, pe care împăratul a trimis-o la Ierusalim, pentru descoperirea locurilor sfinte din Evanghelii. Şi, descoperind locul Golgotei, al Sfântului Mormânt şi lemnul Sfintei Cruci, împărăteasa a zidit, cu împărătească dărnicie, biserica Sfântului Mormânt (Anastasis), biserica din Betleem, pe cea din Nazaret şi alte sfinte locaşuri.

    Multe alte fapte de folos credinţei lui Hristos au savârşit marele Constantin şi maica sa Elena, pentru care s-au învrednicit a se numi "Sfinţii cei întocmai cu Apostolii, împăraţi". Şi a murit Sfântul Constantin, dupa ce s-a botezat, la anul 337, cu zece ani în urma morţii mamei sale, Sfânta Elena.